Rusia se declară pregătită să ia „toate măsurile necesare” pentru apărarea teritoriului său

Rusia se declară pregătită să ia toate măsurile necesare pentru apărarea teritoriului său
Publicat: 13/07/2014, 12:58
Actualizat: 08/02/2019, 01:55

La rândul său, Kievul a denunțat o „provocare” din partea Moscovei, acuzând rușii că au lansat obuze împotriva unui punct vamal ucrainean.

O mașină care transporta vameși ruși, în apropiere de satul Kuibîșevsk (sudul Rusiei), situat la frontiera cu Ucraina, a fost vizată de tiruri de arme automate sâmbătă dimineața, a anunțat Ministerul rus de Externe, potrivit unui comunicat.

„Există dovezi convingătoare că aceste tiruri au fost efectuate atât de pe teritoriul ucrainean, cât și de pe cel rus de către atacatori proveniți din Ucraina”, a adăugat diplomația rusă, precizând că atacul nu s-a soldat cu victime.

„Dacă aceste provocări se vor repeta, Moscova își rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare, conform legislației ruse, pentru a-și apăra teritoriul și a asigura securitatea cetățenilor săi”, subliniază ministerul.

La rândul său, diplomația ucraineană a denunțat un atac efectuat în noaptea de vineri spre sămbătă dinspre Kuibîșevsk asupra punctului său vamal Marinivka, în regiunea Donețk.

Joi, Rusia a transmis o notă de protest Administrației de la Kiev după ce obuze lansate de serviciile de securitate ucrainene împotriva insurgenților ar fi căzut pe teritoriul rus, Moscova avertizând că repetarea incidentelor ar putea avea „consecințe”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
A doua recalculare a pensiilor. Are loc tot în 2024. Pensionarii, puși la plată
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?